Castelul Bran,
  • Codul din lista monumentelor:
  • BV-II-a-A-11610
  • Adresă:
  • Bran, str. Moşoiu Traian nr. 495-498
  • datare:
  • Formă de proprietate:
  • proprietate privată

Castelul a fost complet restaurat, în prezent aflându-se în stare foarte bună. În încăperile din castel se pot viziona expozițiile permanente ale suvenirelor familiei regale Române. Castelul este un punct de atracție, atât pentru turiștii străini, cât și pentru cei români, fiind considerat castelul lui Dracula, personajul legendar din filmele de groază care se identifică cu Vlad Țepeș.

În 1512, Consiliul orășenesc Brașov a renovat castelul din 100 forinți, sub îndrumarea constructorului Zeller Mátyás. În 1568, castelul a intrat definitiv în posesia orașului, drept urmare domnitorul Ioan Sigismund a obligat locuitorii să plătească un impozit de 200 forinți/an. La data de 5 aprilie 1612, principele Gabriel Báthory învingându-i pe brașoveni și preluând cetatea Râșnov, a vrut să atace castelul Bran, însă comandantul de cetate Henklischer János i-a înmânat cheile de la castel, fără să se lupte. Mai târziu însă castelul a fost retrocedat brașovenilor. În 1660, principele Rákóczi György al II-lea, cu soldații secui, aflați sub comanda lui Mikes Mihály, a ocupat castelul. În anul 1916, sașii din Brașov au oferit castelul drept cadou regelui Carol al IV-lea, care i-a dat castelul soției sale Regina Zita. În 1918, a ajuns sub conducere română, iar apoi, în 1920 primarul Brașovului, Karl Schnell a donat castelul Reginei Maria a României, în semn de recunoștință pentru contribuția sa la înfăptuirea Marii Uniri din data de 1 decembrie 1918. Regina a modificat castelul și l-a restaurat adăugându-i elementele romantice, apoi l-a lăsat drept moștenire fetei sale, principesa Ileana, care la data de 26 iulie 1931 s-a căsătorit cu Arhiducele Anton de Austria. Mai târziu ei s-au mutat în Austria, iar în 1948, după ce familia este alungată, castelul Bran a devenit proprietatea Statului Român. După naționalizare castelul a fost golit și lăsat în paragină, restaurarea acesteia a început de-abia în 1987, lucrările de restaurare încheiendu-se în anul 1993.

Castelul s-a construit pe o stâncă de 100 m, are o formă de trapez și este prevăzut cu un turn interior. Cetatea are o singură intrare, un turn de poartă cu ziduri groase și o intrare îngustă, la care inițial se putea ajungea printr-o scară mobilă, de lemn, azi accesul făcându-se prin trepte de piatră. Pe partea nordică se observă un turn cu două etaje, lângă care un bastion dreptunghiular de șapte etaje, pe acoperișul căruia s-a construit un turn de observație. Pe partea vestică se observă un turn rotund, la subsolul căreia odinioară se afla o închisoare fără ferestre. La parter se găsea camera darabonților, iar în mijlocul curții se află o fântână de circa 70m.

Drept de proprietate: în anul 2009 castelul a fost redobândit de Arhiducele Dominic de Habsburg.

Cum ajungeți aici?