• În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, conacul a fost extins spre est, pe partea dinspre stradă, cu o nouă încăpere. Tot din această perioadă datează și anexa gospodărească în fața laturii principale a conacului, cât și grădina din spatele clădirii.

  • Bazele castelului construit în stil renascentist au fost puse în secolul al XV-lea de către fiul lui Bethlen Miklós, Márk. Clădirea și bastionul circular cu un şir de basoreliefuri reprezentând arcaşii a fost construită în jurul unei curți de plan pătrat. O scară deschisă cu balustradă duce spre intrarea principală de la etaj. Castelul este unul dintre cei mai frumoși exemplari ai arhitecturii de locuire şi de apărare renascentiste din Transilvania, completate de vechile elemente gotice, mai ales de la capelă.

  • Conacul „Jancsó Péter” din Ghelința se găsește în zona satului, denumită ”Ladia”. Domeniul a luat naștere la începutul sec. XVIII, prin fuziunea domeniilor care aparțineau familiei Basa, Mihálcz și Biroga (familii nobile din Ghelința), însumând aproximativ 300 de hectare.

  • Scândurile cu ornamente stuc, care jucau rolul unui tavan, s-au deteriorat, motiv pentru care azi se observă o replică a acestui tavan. Deasupra pridvorului se află un fronton în stil baroc, tot o copie a originalului care s-a prăbușit. Fațada este ornată cu decorații de stucătură.

  • Clădirea încă nu s-a restituit familiei și în prezent nu este utilizat.

  • Conacul Biális, rămas nelocuit, a ajuns în proprietatea comunei și probabil prin împroprietărirea moştenitorilor, casa de locuit s-a transformat în Primărie. În timpul celor două Războaie Mondiale a fost folosit ca vestiar al armatei. Azi, în clădire se află sediul poştei și al Asociației de Composesorat. Consiliul local planifică reabilitarea clădirii.

  • Castelul a fost ridicat în mai multe etape, prima clădire a fost construită de către principele Rákóczi György I, care venea deseori aici la vânătoare. Prin construirea în anul 1970 a unei clădiri noi pentru şcoala silvică, castelul a devenit Muzeu de vânătoare, muzeu în care sunt expuse și trofeele lui Teleki Sámuel, dar și o blibliotecă și un depozit. Castelul se află în proprietatea Consiliului Județean Mureș.

  • Conacul a fost construit de către Domokos János și soția lui, Bartha Mária. În locul conacului de azi se afla mai devremeo altă casă făcută din pietre și cărămizi. Această casă veche a fost grav afectată de cutremurele frecvente. Prin urmare, o nouă casa de lemn a fost construită pe vechile fundații care datează din secolul 17-18. Câteva monumente vechi de piatră sculptată au fost păstrate și refolosite la construirea noului conac.