Ötvös Boglárka
manager proiecte, media

A absolvit Facultatea de Studii Europene în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca între anii 2002-2006, după care a lucrat în administrația publică, implicându-se în elaborarea și implementarea a mai multor proiecte europene. Înainte să se alăture echipei Regional Consulting & Management S.A., și-a dezvoltat competențele în domeniul comunicațiilor și mass-media. În timpul ei liber se ocupă cu editarea a unor publicații periodice, dar este activă și în viața civilă, fiind membră în mai multe ONG-uri pentru tineret. Este pasionată de munca pentru salvarea și protejarea monumentelor istorice din Ardeal. În biroul RegioConsult din Sfântu Gheorghe se ocupă cu informarea clienților despre accesarea fondurilor europene, întocmirea și managementul proiectelor.