Cele mai însemnate construcții s-au făcut la începutul secolului al XVII-lea, când întreaga clădire a fost transformată să corespundă stilului renascentist. Cel care a ordonat reamenajarea era Lázár István, jude al scaunelor Ciuc, Gheorgheni și Cașin. Între 1629-1631 a construit o clădire mai amplă refolosind unele segmente ale vechii clădiri. A adăugat o scară monumentală, bastioanele decorate cu inscripții și blazoane pe ambele bastioane și cornișa pictată după stilul renascentist. Aici se poate vedea și data când s-au finalizat lucrările în anul 1632. În curte, pe lângă zid se aflau clădirile agricole, bucătăria, vatra, casa servitorilor, bărăci, grajduri și atelierul fierarului. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea s-a construit și Turnul Veres. În timpul Războiului curuților, cel mai afectat corp a fost cel rezidențial. Zidurile din centru s-au prăbușit și doar încăperile adosate zidului estic au rămas intacte; aceste clădiri au fost ulterior reconstruite, iar ulterior clădirea a fost afectată de mai multe incendii. Lázár Zsigmond și soția lui au trăit în castel până în anul 1853. Clădirea a mai suferit un incendiu în anul 1872, an în care nu mai era folosită. Ultimii proprietari ai moșiei erau fiicele contelui Lázár Jenő (1845-1900) și ai Bors Ludmillei: Eleonóra (1871-1952) și Margit (1872-1954). Castelul aflat în paraghină a fost reamenajată în anul 1970, lucrări oprite în scurt timp. Din 1974 sunt organizate tabere de creație anuale, și lucrările de artă realizate sunt expuse în Sala de Consiliu. Lucrările de reabilitare s-au început din nou în anii 1980, în bastioanele deja renovate s-a amenajat un muzeu.

Este una din cele mai impunătoare reședinte nobiliare din Transilvania. În turnul porții se găsește o inscripție cu litere gotice din anul 1532: „Cristus Maria 1532”. Trei dintre turnurile din colțuri sunt de forma rectangulară regulară, iar al patrulea, cel din nord-vest are șapte colțuri. Pe latura sudică, în centru se află bastionul de poartă, înconjurat de pereți ornați bogat în stil renascentist, pe care se pot observa urmele picturilor murale decorative. În colţuri au fost înălţate pavilioane în stil italian între 1629-1631. Cel care a comandat construcţia a fost verişorul domnitorului, cu rang înalt, nu e de mirare că a dorit o rezidenţă ca atare, astfel proiectantul clădirii a utilizat o serie de elemente reprezentative, care au fost folosite şi în construcţiile comandate de domnitori, ca de exemplu bastionul de colţ cu inscripţii şi steme, scările pompoase sau elementele pictate. Dintre zidurile care înconjoară curtea doar zidul de sud a fost decorat cu ornamente pictate, care reprezintă motive florale. Lázár István al IV-lea a realizat un grup de clădiri cu bastioane, în formă dreptunghiulară , cu o curte interioară, cu dimensiuni impozante, fără pereche în Transilvania, prin modificarea rezidenţei domneşti din perioada Evului Mediu. După terminarea faţadei de sud a castelului, unele părţi ale clădirii din secolul al XIV-lea au fost demolate şi a fost construit zidul de apărare din partea de est, a cărui colţ interior a găzduit cuptorul şi bucătăria. După aceea partea dintre casă şi zidul de apărare a fost umplut de clădiri cu boltă. În partea de nord-vest a curţii s-a construit palatul în care se desfăşurau adunările din diferitele scaune, în centrul căruia era o închisoare. Spaţiul uriaş de pe etaj a fost numit Sala Cavalerilor, pe faţada de sud a clădirii înşiruindu-se cinci ferestre cu rame de piatră.  Bastionul Veres în formă de septogon a fost terminat, conform tradiţiei în 1658, conform documentelor din arhivă în 1696, bastionul din nord-vest nu a fost niciodată terminat. Castelul şi-a atins forma cea mai pompoasă la sfârşitul secolului al XVII-lea , în vremea contelui Lázár Ferenc, nu după mult timp datorită distrugerilor cauzate de luptele pentru libertate din perioada  lui Rakoczi în anii 1706-1707 cea mai importantă parte a clădirii a ars total, pereţii s-au dărâmat, s-a păstrat doar o parte de clădire de pe lângă zidul din est. Această parte a fost modificată înfiinţându-se aşa-numita Casă a Doamnelor, primind un exterior în stil baroc obţinându-şi forma finală în 1742. După incendiul din 1748, castelul şi-a pierdut treptat rolul rezidenţial, au fost dărâmate toate clădirile anexe necesare unei curţi şi încetul cu încetul şi clădirile pentru locuit au fost distruse, la mijlocul secolului al XIX-lea au fost locuite doar câteva săli.

Raportul de proprietate: până nu demult, în castel se afla o instituție a Consiliului Județean Harghita, Centrul de Creaţie Judeţeană de la Lăzarea. Din ianuarie 2014, din cauza disputei dintre moștenitori, castelul este închis temporar.