Conacul cu forma în plan dreptunghiulară, cu acoperiș în patru ape are nivelul parterului înălțat. Fațada clădirii este dominată de rezalitul din partea dreaptă, din a cărui două ferestre mari, una s-a transformat în ușă. În partea stângă, colțul clădirii imită un turn.
Există o placă memorială pe fațada clădirii care denotă că Zathureczky Emília, soția lui Cserey János, trăia aici. Ea era un mare colecționar. În 1875 a fondat un muzeu bazat pe colecția ei amplă. Mai târziu, în 1879, a dedicat colecția și muzeul secuimii, care ulterior a fost transformată în cea ce știm astăzi ca Muzeului Național Secuiesc.
Castelul Haller a fost construit în secolul al XVII-lea și a fost pe rând în proprietatea mai multor familii nobiliare transilvane. În 1610 moșia împreună cu satul Ogra au intrat în proprietatea familiei Haller și au și rămas în proprietatea familiei timp de 300 de ani. Și-a primit forma actuală în secolul al XVIII-lea după transformarea conacului care se afla în locul actualului castel.
În 2005 se afla în renovare, iar proprietara, Orha Lívia, avea de gând să amenajeze spațiul pentru oaspeți, aflați în vacanță, însă nu există date cu privire la finalizarea acestei dorințe.
Castelul era proprietatea Colegiului Bethlen, iar la momentul mutării acestuia în Aiud, predarea se efectua în acest edificiu. Azi, în interiorul zidurilor din partea de nord a castelului funcționează un muzeu de istorie.
Familia generalul Gyulay Ferenc I a primit în anul 1638 moșia din Mintia în cadou și în foarte scurt timp începe construirea castelului-reședință a familiei. Castelul s-a construit conform stilului renascentist, care a suferit ulterior anumite modificări comandate de către contele Gyulay Lajos, ultimul moștenitor al familiei.
Castelul lui Vízaknai Miklós a fost pomenit în sat pentru prima oară în 1467, iar în 1598 se afla în posesia lui Mihai Viteazul, domnul Țării Românești. După aceea a devenit proprietatea familiei Gálfi, iar în 1629 Bethlen Gábor a dăruit-o lui Toldi György. Castelul a rămas proprietatea familiei până în secolul al XIX-a.
Casa natală al lui Cserei a fost transformată, pereții s-au înălțat, iar acoperișul cu șindrile s-a schimbat cu un acoperiș de țiglă. Cea mai mare pierdere a clădirii o reprezintă dispariția frescei de pe peretele exterior al conacului, care a fost pur și simplu distrus la renovarea acestei clădiri. Fresca reprezenta o scenă de vânătoare.
management de proiecte, management cultural
