La începutul anilor 1900, conacul cu un singur nivel, cu acoperiș în patru ape, învelit cu țiglă, era proprietatea contelui Zichy Jenő. Monumentul a fost reconstruit în conformitate cu noua funcție pe care o îndeplinește, astfel clădirea și-a pierdut eleganța de odinioară.
Vilele romantice, tipice stilului alpin, construite din lemn, satisfăceau chiar și cele mai înalte așteptări ale vremii. Zona era înconjurată de parcuri cu alei. Printre acestea se poate enumera și clădirea ornată, construită în 1930, de primarul localității Târgu Mureș, Bernády György.
După naționalizare, castelul a fost golit, iar în 1950 a fost transformat în sanatoriu TBC, care a funcționat până în toamna anului 2006. Pereții exteriori încă păstrează blazonul familiei. În partea dreaptă a castelului se află un bastion frumos ornat. Deasupra intrării spre scara spiralată ce duce în turn se poate citi anul 1904.
Familia Bánffy a locuit cel mai mult în acest conac, după care proprietatea a trecut la un colonel pe numele de Wilburg Aladár. Până la mijlocul secolului trecut, conacul a fost folosit ca judecătorie, primărie și, ca multe alte conace, și CAP-ul s-a mutat în clădire.
Ca urmare a evenimentelor din 1989, castelul a găzduit un timp soldați, apoi, în 1996 a fost preluat de măicuțele Mănăstirii Sfânta Cruce din Oradea, cu scopul ca după renovare aici să se organizeze tabere pentru copii. La această dată au dispărut elementele de ornare a fațadelor, iar ferestrele s-au schimbat cu ferestre izolatoare din PVC.
Conacul cu ziduri de piatră naturală are un acoperiș în două ape țeșit, învelit cu țiglă. Frontonul nordic conține goluri mici pentru aerisire, această soluție fiind asemănătoare cu casele săsești din apropiere.
Castelul și-a căpătat înfățișarea de azi la sfârșitul sec. XIX, începutul sec. XX, pe timpul domniei lui Hye-Klebersberg. Tot de atunci datează și fațada dispre curte, cât și pridvorul deschis, susținut de patru stâlpuri, a cărui balustradă a fost creat din fier forjat. În 1952, în castel s-a amenajat un sanatoriu pentru bolnavii de tuberculoză, sanatoriu care funcționează și astăzi în incinta castelului.
Casa natală al lui Cserei a fost transformată, pereții s-au înălțat, iar acoperișul cu șindrile s-a schimbat cu un acoperiș de țiglă. Cea mai mare pierdere a clădirii o reprezintă dispariția frescei de pe peretele exterior al conacului, care a fost pur și simplu distrus la renovarea acestei clădiri. Fresca reprezenta o scenă de vânătoare.