Conacul Bartsch, Sălard
  • Codul din lista monumentelor:
  • BH-II-m-B-01199
  • Adresă:
  • Sălard nr. 548
  • datare:
  • secolul al XIX-lea

Conacul este o clădire în forma literei „U”, aflată în mijlocul unui parc dendrologic și construit cu un singur nivel, cu subsol. Rezalitul central al clădirii este încheiat, pe trei laturi, de un portic cvadrant, boltit, care formează un hol.

Intrarea principală poate fi accesată printr-o scară. Ferestrele cu chenare ornate, ale fațadei principale și ale fațadelor laterale, sunt cu închidere dreaptă. Pervazurile ferestrelor formează un brâu median, care înconjoară clădirea. Pe fațada principală, la marginile porticului se află câte trei ferestre. Ferestrele exterioare se află pe un rezalit ieșit ușor din relief, a căror margini sunt decorate cu lizenă. Primele două coronamente sunt drepte, iar pe rezalit sunt semi-circulare. Zona sub coronament este ornată cu decorațiuni colorate de stucătură, în formă de animale. Sub cornișa de streașină se observă o altă decorațiune, sub care se extinde o friză de consolă și oglinzi.

Pe fațada posterioară, între aripile din forma U, se află o terasă, care conține ferestre semicirculare și uși de dimensiuni mari. Deasupra ferestrelor luminatoare se observă decorații de stucătură. Din moment ce aici se află toalete, două ferestre s-au înzidit, s-au lăsat doar ferestre mici, cât și ferestrele luminatoare, care luminează jumătatea de etaj, care s-a construit ulterior. În mijloc s-a tăiat o intrare mică, care poate fi accesată printr-o scară cu structură de lemn. Intrarea principală oferă accesul într-un hol rotund, de unde se deschid camerele conacului.

Cum ajungeți aici?