Istoricul de artă József Sisa susţine, că pe baza proiectelor elaborate de arhitectul renumit al epocii, Mór Kallina, transformarea castelului s-a efectuat în jurul anului 1900. La începutul secolului XX castelul a fost înconjurat de un zid masiv din piatră, în afara zidurilor vestice aflându-se ruinele cetăţii de altădată.

Înainte de naţionalizarea din 1945, castelul și clădirile-anexe (în aceasta din urmă funcționa o fabrică de in) se afla în proprietatea contelui László Bethlen. Într-un inventar din 1977 apare informaţia conform căreia castelul cu un etaj avea la data respectivă 16 încăperi şi 8 clădiri-anexe.În prezent se mai păstrează o singură clădire-anexă, care a fost transformată într-un muzeu.

În anii 1980, sala festivă de odinioră şi scena din spate au fost modificate şi înlărgite la o mărime aproape dublă, iar interiorul castelului a fost şi el transformat pe gustul epocii. La ora actuală aici este sediul primăriei din Beclean. În anii 1990 castelul găzduia o casă de cultură şi o bibliotecă.

Castelul cu două niveluri are o planimetrie asimetrică, care dezvăluie urmele a mai multor intervenţii. Nucleul clădirii este o aripă alungită care se află orientată în direcţia nord-sud. O sală festivă de mari dimensiuni şi trei încăperi mai mici pe partea sudică alcătuiesc nucleul clădirii la parter. Această aripă este flancată la margini de câte o încăpere alungită, care fac legătura între aripa centrală şi cele două turnuri hexagonale de la colţurile clădirii. Simetria nucleului clădirii este întreruptă în anul 1980, prin lărgirea sălii festive. În centrul aripei principale se află un rezalit în trei axe, de care se leagă terasa prin care se face intrarea în clădire. Rezalitul cuprinde în interiorul lui, casa scării principale prevăzute cu o scară cu două brațe care duce la etaj. Perpendicular pe aripa principală se întinde o aripă cu cinci încăperi. Această aripă este vizibilă şi pe fotografiile de la începutul secolului XX.

La etajul clădirii repartizarea încăperilor se aseamănă, cu mici diferenţe, cu repartizarea camerelor de la parter. O importantă diferenţă constă în faptul că turnul nordic, mai mic are doar un singur nivel, în comparaţie cu turnul sudic, mai mare (al cărui spațiu interior s-a împărțit în trei încăperi), care are și etaj. Asemănător turnului nordic, sala de spectacole amplasată pe partea nordică a clădirii are un singur nivel. Pe planul de la parter se observă linia extinderii sălii de spectacole, dar la etaj se vede doar spațiul încăperii. Castelul în formă de ”L” are un acoperiș în patru ape, aripile laterale au acoperiș în două ape, iar bastioanele sunt învelite cu turle hexagonale din tinichea. Subsolul clădirii are patru încăperi boltite.  Momentan acestea nu se pot vizualiza, dar din punct de vedere al diferențierii difeitelor etape de construcție, ar fi important să se știe părțile sub care se extind.

Faţada principală a castelului se află pe latura de vest. Pe baza unor ilustrate, se pot observa unele modificări semnificative care au avut loc. După cunoștințele noastre, cea mai veche fațadă arăta în felul umător:  rezalitul în trei axe a dominat aspectul faţadei, în spatele rezalitului se afla aripa principală a clădirii, care era flancată la margini de câte un turn hexagonal. În faţa rezalitului se întindea o terasă cu balustradă, a cărei acces era asigurată de scări din piatră. Faţada rezalitului era articulată vertical prin patru pilaştrii cu capiteluri bogat-ornamentate. Pe aceşti pilaştri se rezema o cornişă sprijinită pe console. În centrul faţadei se afla un fronton cu caracter baroc, a cărui ornament principal era un panou de dimensiuni mari, decorat cu blazonul familiei Bethlen. Frontonul a fost flancat de o atică cu reliefuri. Suprafața marginală a intrării a fost străpunsă de câte o fereastră geminată, cu deschideri trilobate. Turnul hexagonal era decorat sub acoperiş cu o cornişă sprijinită pe console, asemănător cu cornişa rezalitului.
În jurul anului 1900, ca urmare a reconstruirii clădirii, s-a modificat şi înfăţişarea faţadei. Se poate obsrva, că majoritatea clădirii a fost supraetajată, numai sala mare festivă şi turnul nordic au rămas cu nivelul de parter. Rezalitul de la intrare și aripa de clădire situată la sud de acesta s-a completat cu un etaj, la fel ca și turnul din sud. În lipsa izvoarelor nu se ştie , dacă etajul turnului sudic s-a construit la această dată sau era deja așa. Pe parcursul reconstruirii, terasa din faţa rezalitului şi-a păstrat forma originală, dar ferestrele rezalitului au fost schimbate. La parter, intrarea a fost flancată de câte o fereastră dreaptă cu bolţarul median marcat. Fereastra din mijloc, de la etaj, este o fereastră tripartită. Cu ocazia reclădirii, frontispiciul a fost transformat într-un fronton cu linii spiralate, în spiritul arhitecturii renaşterii germane; o fereastră tripartită străpungea frontonul, iar sub aceasta se afla blazonul familiei Bethlen. Partea sudică a faţadei era străpuns la parter de două ferestre drepte, deasupra lor de patru ferestre geminate. Repartizarea ferestrelor coincide cu repartizarea actuală. Aspectul faţadei principale era acelaşi şi în anul 1927, fapt ce poate fi observat și pe desenul lui József Keöpeczi Sebestyén.

Datorită modificărilor realizate în anul 1980, faţada principală a suferit unele schimbări. Ferestrele aripei, aflate la nord de rezalitul central, au fost înzidite, iar aripa a fost înălţată, rezultând în acest fel sala de spectacole. Arhitectura rezalitului s-a păstrat, dar au înlăturat chenarele ferestrelor şi au îndepărtat şi blazonul familiei Bethlen. Bastionul sudic dezvăluie urmele unor intervenţii mai importante, la parter văzându-se urmele unor ferestre înzidite. La parterul aripii sudice se află o uşă cu închidere în segment de cerc, care duce în pivniţă.

Lucrările de construcție din sec. XX au schimbat total structura ansamblului de clădiri, rezultând un aspect mai puțin interesant. Amenajarea interioară de odinioară a castelului nu este cunoscută, numai interiorul casei de scări al rezalitului faţadei principale aminteşte de interiorul din jurul anului 1900, cu lambriul şi scările cu parapet strunjit. La etaj, vis-a-vis de scara principală, se vede un cămin istoricizant din teracotă verde smălţuită, decorat cu o bogată ornamentaţie cu caracter renascentist-târziu( brâu cu denticule, ove, festoane din flori şi fructe).

Odinioară, fațada din spate a castelului avea vedere spre un parc elegant amenajat, a cărui copaci au fost tăiaţi în anii 1960. Dintre clădirile-anexe din jurul castelului numai una s-a păstrat până în zilele noastre, aceasta fiind transformată într-un muzeu. În urmă cu zece ani, pe lângă aceasta mai existau şi două alte clădiri (una destinată bucătăriei şi diferiţilor slujitori, iar celalaltă era casa de oaspeţi), cât și grajdurile, prevăzute cu ferestre baroce, datate în secolul al XVIII-lea. Între timp, aceste clădiri au fost demolate.