În anii 1400, pe locul castelului de azi se afla o clădire fortificată cu un turn de poartă, care în sec. 17-18 a fost reconstruită de mai multe ori. Prima atestare documentară a monumentului istoric datează din anul 1629, despre originea sa din epoca Renașterii amintesc și rămășițele de frescă, găsite în camera de la etaj. Acest fapt este atestat și de desenul publicat de Orbán Balázs în opera sa intitulată ”Descrierea Ţinutului Secuiesc ”. În 1867, conacul de odinioară a fost modificat de contele Mikes Benedek (1819-1878), care i-a construit și un nivel de mansardă, oferind clădirii forma de azi. Între 1910-1912, contele Mikes Ármin (1868-1944) a construit un alt castel, cu două etaje, în care și-a cazat oaspeții din străinătate. Cele două clădiri erau conectate printr-un tunel și printr-un pod cu două nivele. Pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, castelul a fost jefuit, iar domeniul castelului a fost devastat.

Conacul renascentist reprezintă baza castelului de azi. Nivelul inferior al porticului este închis, singurul gol fiind poarta de piatră, arcuită. Nivelul de la etaj al porticului sprijinit de stâlpi este deschis, iar la margini se observă goluri semicirculare. Zidurile sunt accentuate de oglinzi și borduri, spațiile dintre acestea fiind diferențiate prin colorare. Castelul  și-a primit aspectul monumental de azi în anul 1867, când contele Mikes Benedek a transformat clădirea. În cursul lucrărilor de renovare, stilul monumentului istoric s-a schimbat în totalitate, conacul a fost supraetajat cu o mansardă, unde s-au amenajat camere de locuit. Porticul cu forma în plan dreptunghiulară, are trei nivele și conține piloni sculptați, în formă de turn. Pe fronton apare blazonul dublu al lui Mikes Benedek și al soției sale, Sophia Moser. Prin demolarea zidurilor de la parterul vechiului conac, s-a realizat poarta de intrare deschisă. Primul nivel al porticului este închis cu geam, al doilea nivel a fost deschis până în sec. XX, astăzi acesta fiind deasemenea închis cu geamuri. Prin extinderea castelului, clădirea s-a accentuat cu ancadramente din tencuială și chenare de ferestre. Noile inovații arhitecturale includ luminatorul, vizibil și din exterior, al cărui pereți de sticlă se ridică desupra acoperișului.

Distribuirea interioară și-a păstrat aspectul din sec. XVII-XVIII. Toate încăperile de la cele două nivele inferioare ale castelului sunt boltite. Bolțile cilindrice de la parter sunt neregulate, iar la etaj bolțile cilindrice sunt regulate, casetate.  În spatele celei mai vechi încăperi ale monumentului istoric, se găsesc alte două camere. Casa scării se află în mijlocul spațiului înconjurat de pivnițe și camere. La primul etaj se află fosta sală de ceremonie a castelului, care în anul 1867 a fost divizat în două părți. De aici se poate ajunge la porticul închis cu geamuri, a cărui pilaștri sculptați, dreptunghiulari sunt ornate cu motive de viță de vie. În camera mai mică a sălii mari se observă soba de teracotă, în stil Renascentist German, astăzi fiind considerat obiectul cel mai e preț al castelului de odinioară. Într-o parte a acestei camere și a sălii de ceremonii se observă și stucul care acoperă arcadele, cât și rămășițele unor tablouri valoroase din sec. XVIII. Pe baza datelor dezvăluite, arcadele erau ornate cu motive florale. Fresce colorate, interesate trăgeau atenția la camera de colț din spate, unde figuri turcești agățate pe viță de vie apăreau pe bazele bolților. Pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mansarda a suferit mai multe modificări.