Literatura de specialitate nu s-a ocupat de construcțiile nobiliare din Seuca aproape deloc, din cauza asta nu dispunem de informații precise despre istoria castelului. Totuși este de menționat faptul că ansamblul figurează pe Lista Monumentelor Istorice sub denumirea de „castelul Rhédey-Rothenthal”, iar după cercetările lui Hilda Horváth castelul a aparținut la începutul secolului al XX-lea soției Henrik Rothenthal, Margit Wesselényi. Totuși, reședința nobiliară este denumită de către presă consecvent castelul Petrichevich-Horváth. Ansamblul, care după elementele stilului baroc trebuie să fi fost construit în secolul al XVIII-lea, este înconjurat de un parc mare, amenajat cu terase suprapuse. Nu se știe cu exactitate cine a fost constructorul, cert este însă că în secolul al XIX-lea domeniul a aparținut familiei contelui Rhédey, iar în urma căsătoriei contesei Stefánia Rhédey cu baronul István Wesselényi în 1859, domeniul a intrat în posesia familiei Wesselényi. Din căsnicia lor s-au născut doi copii: Sarolta, soția contelui Ödön Bethlen din 1882 și Margit, care s-a căsătorit cu baronul Henrik Rothenthal în 1891. Cuplul Rothenthal a fost proprietarul domeniului din Seuca, probabil ei au iniţiat și reconstrucția clădirii, acest moment este consemnat și de data de 1898 pe o giruetă. Cei doi nu au avut copii, astfel încât domeniul a intrat după 1918 în posesia contesei Sarolta Wesselényi, soția lui Ödön Bethlen (1860–1928), după ce castelul a fost moștenit de fiica sa, Stefánia Bethlen (1885–1975), cine s-a căsătorit în 1911 cu baronul Artúr Petrichevich-Horváth.

Datorită solului, frontispiciul clădirii principale are două etaje, iar partea opusă este fără etaj. Clădirii reprezentative pe plan pătratic aparţin mai multe construcţii de diferite dimensiuni şi de diferite planuri. La faţada principală a fost adăugat, ca o extindere a salonului de la etaj, corpul de clădire cu două niveluri, cu trei arcade la subsol, iar la etaj trei ferestre cu închidere semicirculară, care ulterior au fost transformate în ferestre cu închidere dreaptă. Pe partea opusă a clădirii a fost adăugat un portic format din pilaştri, o arcadă de dimensiune mică şi un fronton baroc. În perioada sa de glorie, castelul a fost dotat cu trepte împodobite, tavanele încăperilor au fost bogat decorate cu stucaturi şi sobe de porţelan. Casa de oaspeţi cu două niveluri, având un plan dreptunghiular ne aminteşte de castelul din Urmeniş. La parter găsim fosta bucătărie şi alte spaţii gospodăreşti, iar la etaj erau camerele de oaspeţi cu ieşire la o prispă acoperită, cu arcade. După naţionalizare domeniul a intrat în posesia Consiliului Popular, iar după puţin timp a trecut sub administrarea cooperativei agricole, după ce castelul a aparţinut companiei agricole de stat.

După schimbarea regimului din decembrie 1989, domeniul a intrat în posesia unei asociații agricole, care a dat deja faliment, așa că domeniul este astăzi în administrarea Agenției Domeniilor Statului. Deși urmașul lui Artúr Petrichevich-Horváth este încă în viață, renunţă la revendicarea clădirii.