Várady Szabó Gyula a primit proprietatea prin moșternire, de la părinții săi, și a trăit în acest castel, împreună cu familia sa, până la sfârșitul anilor 1800, moment în care l-a vândut familiei Jasztrabszky. Familia Jasztrabszky nu a fost mult timp proprietar al acestui domeniu, fiindcă peste câțiva ani, au vândut proprietatea ofițerului militar Lovass István. Ca urmare a unei tragedii de familie, nu cu mult timp după înmormântarea soției sale, care și-a pierdut brusc viața, în 1938, Lovass și-a vândut întreaga proprietate Statului Român.

După cel de-al Doilea Război Mondial, castelul a găzduit Cooperativa Agricolă de Producție și o grădiniță. După revoluția din 1989, castelul a avut din ce în ce mai puțini proprietari, deteriorându-se din ce în ce mai mult. Astăzi castelul găzduiește 2 familii care trăiesc din ajutor social. Clădirea are 52,40 m lungime și 10,80 lățime. Zidurile sale s-au realizat din cărămidă arsă, cu o grosime de aproape 1 m. Unele camere (8 camere mai mici sau mai mari, săli) s-au acoperit cu boltă în segmenți formate din cărămizi de lut. Camera din turn și coridorul (pridvorul) s-a acoperit cu boltă în cruce. Pardoselile încăperilor sunt realizate din parchet laminat. Clădirea are acoperiș din țigle. Țiglele lipsă sau deteriorate au fost schimbate de CAP.

Conacul are două intrări principale, realizate din cărămidă arsă. Aripa slugilor se află la est de clădirea principală. Zidurile acestei aripi sunt tot din cărămidă, iar o parte a acestei clădiri are și subsol. Clădirea s-a acoperit cu plăci din șisturi. Vechile clădiri agricole se află în curtea din fața conacului. Acestea sunt compuse din încăperile îngropate în deal. Pereții și bolțile acestora sunt din cărămidă. Camerele s-au utilizat drept: grajd, garaj, depozit de alimente. Partea superioară a clădirii este prevăzută cu stâlpuri din cărămidă, în care s-a construit o barieră din grinzi de lemn. Această clădire, fiind parțial construită în pământ, este denumită de către localnici ”temniță”.