În 1553, Adunarea Generală de la Turda i-a solicitat regelui Ferdinand să doneze satele Cristești și Uriu nobililor și sârbilor refugiați din fața pericolului otoman în Transilvania. Probabil începuturile posesiunii din Cristeşti ale familiei Torma, o familie care deţinea înainte moşii în Partium, sunt legate tot de această perioadă, şi sunt în legătură tot cu pericolul cuceririlor otomane. Prima atestare documentară a proprietății Torma din Cristeşti datează în anul 1566, când Dániel Torma este pomenit ca fiind unul dintre nobilii din localitate. În 1581 cei doi frați, Dániel şi Kristóf, și-au împărțit moșia din această localitate în doi. În 1602 satul a fost devastat de către oştile generalului Basta, registrul nobiliar din anul următor consemnează deja existenţa a două conace în localitate. Localitatea a suferit pagube majore şi pe parcursul evenimentelor militare de la mijlocul secolului al XVII-lea, începutul secolului al XVIII-lea: în 1661 a fost pustiit de către oştile turco-tătare conduse de Ali paşa, la mijlocul lunii ianuarie a anului 1704 de către trupele baronului Tiege, iar în 1717 de către hoardele tătare. Tătarii au luat ca prizonier mai mulţi locuitori ai satului, cât și pe nobilul Miklós Torma.

O primă modificare a conacului a avut loc în timpul domniei fiului său, tot pe numele de Kristóf, în anul 1627. Din această perioadă datează atât ancadramentele păstrate, cât şi încăperea cea mai veche a subsolului, boltită cu o boltă semicilindrică din piatră. Pe prima ridicare topografică a Transilvaniei, elaborată în perioada 1769-1773, conacul apare în colţul nord-estic al satului, pe un lot aflat în curbura pârâului Ilişua, ca fiind cea mai importantă clădire laică a localităţii. Pe această hartă se poate observa un edificiu cu plan pătrat, a cărei faţadă vestică şi estică era precedată de câte un portic. În 1782, la comanda lui József Torma, care a moștenit conacul de la predecesorii săi, clădirea suferă o modificare majoră. Conacul își câștigă aspectul neoclasicizant în urma lucrărilor de la mijlocul secolului al XIX-lea. Rezultatele acestei lucrări au fost porticurile neoclasice sprijinite pe stâlpi şi panourile adâncite a suprafaţei faţadelor, vizibile pe fotografiile din perioada interbelică. Pe atunci clădirea avea un acoperiș cu pantă ruptă, în stil baroc, iar în faţa sa se întindea o intrare carosabilă arcuită şi prevăzută cu un parapet zidit. Cu siguranță o analiză a arhivei familiale ar putea modifica în mai multe privinţe acest istoric sumar al construcţiilor.

Izvoarele istorice pomenesc şi un alt conac al familiei Torma, aflat în aceeaşi localitate, a cărui loc este incert și astăzi. Acest conac se afla în proprietatea celeilalte ramuri a familiei Torma, cea din care provin şi cele mai cunoscute personalităţi ale familiei, Károly Torma şi sora sa, Zsófia, ambii remarcându-se ca pionieri ai cercetărilor arheologice din Transilvania. În 1877, conacul lui Károly Torma din Cristeşti, împreună cu domeniul aparţinător, a fost vândut fondului şcolar din Năsăud.

În centrul localității aflate lângă vărsarea pârâului Ilișua se află conacul cu un singur nivel, înfăţişarea acestuia fiind accentuată de prezenţa a câte unui portic sprijinit pe stâlpi, aflate pe faţada principală(cea sudică), spre drumul principal, şi pe cea vestică din lateral. Planimetria clădirii este dominată de corpul său central, cu plan pătrat, la care se anexează spre nord o aripă cu plan dreptunghiular. Faţadele conacului au un aspect simplu, și pe lângă porticurile amintite mai sus, sunt accentuate doar de prezenţa golurilor. Articularea orizontală a conacului este asigurată de un soclu din piatră, care este prezent, în afara faţadei vestice şi a aripii nordice, pe toate faţadele clădirii, şi este asigurat de o simplă platbandă din tencuială, aflată pe partea superioară a fiecărei faţade. Faţada principală este marcată de porticul sprijinit de stâlpi cu secţiunea pătrată, prevăzuţi cu un simplu capitel profilat. Pe cele două laturi ale porticului se deschid câte două ferestre cu închidere în segment de cerc. Centrul faţadei vestice este accentuată de un portic sprijinit pe patru stâlpi simpli, fără capitel, din care se deschid două uşi cu închidere în segment de cerc, iar între acestea o fereastră tot cu închidere în segment de cerc. Suprafaţa faţadei aflată la stânga porticului nu este străpunsă de nici o deschidere, ca şi în cazul faţadei nordice al aripii, iar pe cea aflată la dreapta, două ferestre oarbe cu închidere în segment de cerc flanchează o uşă înzidită. Pe faţada estică a corpului central al edificiului se găsește acelaşi tip de fereastră cu închidere în segment de cerc, care apare de patru ori. Pe marginea sudică a acestei faţade se află intrarea în pivniţă, iar colţul faţadei este prevăzut cu o piatră-tampon, decorată cu o volută. La racordul corpului central şi al aripii nordice, pe faţada primului apar două ferestre cu închidere în segment de cerc, iar pe faţada celei din urmă două ferestre de dimensiuni mai mari, cu închidere dreaptă. Pe lângă diferențele în dimensiune, faptul că aripa nordică este construită ulterior corpului central mai face referire și absenţa de pe această aripă a soclului de piatră, prezent pe corpul central. Astfel, se presupune că această parte s-a construit cel mai probabil la mijlocul secolului XX, după naţionalizare. Conacul este prevăzut cu un acoperiş plat în patru ape, care a fost construit în timpul comunismului, înlocuind astfel acoperişul în stil baroc, vizibil pe fotografiile vechi ale clădirii.

Planimetria originală a conacului a fost transformată radical prin nenumăratele utilizări pe care le-a avut în ultimul veac, structura subsolului păstrând într-un mod elocvent amprentele diferitelor lucrări de construcţie . Încăperile boltite ale subsolului s-au divizat în trei segmente dispuse paralel în direcţia nord-sud: după intrarea în subsol se ajunge într-un spaţiu format din patru travee cu bolţi a vela din cărămidă, sprijinite pe un stâlp masiv central, iar spre vest de acesta se observă o încăpere cu boltă semicilindrică din piatră, din care, tot spre vest, se ajunge într-o încăpere cu boltă semicilindrică din cărămidă. Provenienţa diferită a celor trei încăperi este evidențiată nu numai de diferitele tipuri de structuri, dar şi de varietatea tipului de zidărie şi a materialelor folosite. Cea mai veche parte a conacului este încăperea boltită cu boltă semicilindrică din piatră, care cel mai probabil a fost construită în una dintre fazele de construcţie timpurii, datate prin ancadramentele cu inscripţie. Această parte a fost lărgită cu spaţiul prevăzut cu bolţi a vela, cel mai probabil în anul 1782, când unele elemente din piatră ale clădirii vechi au fost utilizate în construirea secundară a pivniței. Referire la aceasta fac blocurile de piatră cioplită care se observă la baza stâlpului din piatră, cât și fragmentul de ancadrament renascentist, care închide golul de aerisire de lângă intrarea în pivniță. Datarea exactă a încăperii boltite cu boltă semicilindrică din cărămidă este mai problematică, cel mai probabil aceasta este unor lucrări din secolul al XIX-lea.

Asemănător pivniței, și încăperile conacului se organizează tot în trei tronsoane. În axa centrală a clădirii se află o sală mare, accesibilă din portic, în spatele căreia se întind două încăperi cu dimensiuni mai mici. În tronsonul vestic,  pe aceeaşi axă, se înşiră trei încăperi,care pot fi accesate doar dinspre tronsonul central. Tronsonului estic cuprinde o sală mare, prevăzută cu o scenă, aceasta fiind precedată de două încăperi de dimensiuni reduse. Toate încăperile conacului sunt tăvănite, fiind boltită doar o singură încăpere, din colţul nordestic al clădirii. Aceasta are o boltă elegantă în stil baroc, a cărei suprafaţă este ornată de adâncirea părţilor sale centrale. Despre forma tavanelor originale ale conacului, sprijinite odinioară pe grinzi, mărturisesc fragmentele de grinzi refolosite la structura de uşă a încăperii situate în sud-est. Muchiile profilate şi decoraţiile cu rozete ale acestor grinzi fac referire la sfârşitul secolului al XVII-lea sau începutul secolului al XVIII-lea.

Cele mai valoroase elemente ale interioarelor clădirii sunt ancadramentele şi blazonul încastrate secundar în peretele sudic al încăperii, care se află în spatele sălii mari din axa centrală, inscripţiile cărora dezvăluie şi principalele coordonate ale istoriei conacului. Deasupra intrării sudice a acestei încăperi se pot vedea două linteluri renaşcentiste târzii. În centrul celui inferior, într-un scut tipic renaşterii târzii transilvane, apare blazonul familiei Torma (o rădăcină de hrean din care răsar câteva frunze care conțin monograma TC a lui Kristóf Torma). Friza lintelului este decorată cu un motiv des folosit în cazul inscripţiilor renaşcentiste, o tabula ansata cu următoarea inscripţie incizată: [Anno D]OMINI 1593. Pe celălalt lintel,, pe un scut asemănător cu celălalt, apare acelaşi blazon al familiei Torma şi monograma TC, iar în friza sa inscripţia A[nno] D[omini] 1627. Ancadramente asemănătoare, decorate cu şir de denticuli şi cu semibaghete, sunt cunoscute din lucrările realizate de pietrari clujeni de la sfârșitul secolului al XVI.-lea, începutul secolului al XVII-lea, astfel probabil provenienţa celor din Cristeşti este legată tot de aceste ateliere.

 În acelaşi perete a fost încastrat secundar şi un blazon de dimensiuni mari, de factură barocă, care odinioară decora frontonul principal al castelului. Motivul principal al acestuia este blazonul familiar, înfăţişat într-un cadru decorat cu motive de rocaille, sub care apare inscripţia: AEDIFICATA 1593 PER CHRISTOPHORUM RENOV[ata] / 1782 PER IOSEPHUM TORMA DE CSICSOKERESZTUR (construit în 1593 de către Kristóf Torma, renovat în / 1782 de Joseph Torma de Cristeşti).