Cunoscând compoziţia societăţii aristocrate a Ardealului de odinioară şi relaţiile de proprietate de atunci, este foarte puţin probabil ca edificiul să fi fost construit de către familia Zichy, familie proprietară, în primul rând, pe teritoriul Ungariei. Aşadar, primul pas spre identificarea proprietarilor, spre rezolvarea problemelor legate de construcţie ar fi clarificarea relaţiilor de proprietate. Situaţia este îngreunată de faptul că în localitate, încă din evul mediu, mai multe familii nobiliare stăpâneau proprietăţi. Din punctul nostru de vedere important ar fi reconfigurarea situaţiei din secolul al XVIII-lea: identificarea familiei nobiliare care a trăit în această perioadă și care ar fi putut efectua lucrări de construcție în Voivodeni. Pentru clarificarea acestei probleme putem porni de la autobiografia lui Kovásznai Sándor.

În anul 1751, elevul Colegiului Reformat din Târgu Mureş, Kovásznai, a beneficiat de bursa oferită de contele Bethlen László de Bethlen: în schimb, Kovásznai a ţinut liturghii cu ocazia sărbătorilor mai importante,  cât şi rugăciuni în curtea patronului său, la Voivodeni. Din text reiese clar că Bethlen László a locuit la Voivodeni, având aici şi o curte nobiliară, respectiv și faptul că patronul a locuit aici împreună cu mama sa bătrână, Kollatovich Kata (văduva lui Bethlen György senior) și cu sora sa, Kata şi cu fratele său, György. Pe baza acestor date, proprietarul domeniului din Voivodeni, poate fi identificat cu siguranță, pe arborele genealogic al familiei Bethlen de Bethlen: este vorba despre descendentul lui György, fiul lui Sámuel (decedat în 1708, comitele de Târnava), care a avut trei copii de la Kollatovich Kata: László, György și Kata. Din jurnalul lui Rettegi György, reiese faptul că György Bethlen junior a decedat în 1778, nefiind căsătorit, pe atunci nici László nefiind căsătorit încă. 

Mai multe surse arhivistice relevă faptul, că la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, dintre membrii marii nobilimi din Transilvania, la Voivodeni au devenit proprietari Kemény Sámuel şi soţia sa, Bethlen Kata de Iktár (în corespondenţa dintre Bethlen Zsuzsanna şi soţul ei, cancelarul Teleki Sámuel apar de mai multe ori trimiteri referitoare la Kemény Sámuel şi soţia sa, care s-au aflat la Voivodeni; Kemény Sámuel emite în 1813, la Voivodeni, un document adresat magistratului din Târgu Mureş, etc). Pe baza a mai multor date şi pe baza plăcii comemorative din biserica reformată a localităţii, se poate presupune, că conacul a fost moştenit de soţia lui Kemény Sámuel, pe linia mamei sale, bethleni Bethlen Kata (soţia lui iktári Bethlen Domokos), sora lui György şi László (vezi mai sus).

Kemény Sámuel (decedat în 1817) a fost o personalitate importantă a vieţii publice transilvănene. Și-a terminat studiile la începutul anilor optzeci, la facultăţiile din Leipzig şi Göttingen. Cariera sa politică a început în timpul lui Iosif al II-lea, în 1786 devenind comitele comitatelor unificate Solnocul Interior şi Dăbâca. Din 1790 a fost comitele Comitatului Turda, din 1795 a devenit consilier gubernial, după care, a ocupat funcţia de preşedinte a Tablei Regeşti. A devenit conte în anul 1804. Împreună cu soţia sa, a comandat un amvon din piatră, decorată cu steme familiale, pentru biserica reformată din Luncani. În 1830,văduva sa a construit o biserică şi o casă parohială pentru enoriaşii reformaţi din Bretea (jud. Bistriţa-Năsăud). Copiii lor au fost Miklós (decedat în 1829 fără urmaşi), judele regal al scaunului Arieş; Sámuel (decedat în 1861, fără urmaşi), deputat, personalitate publică, binecunoscută în Transilvania la mijlocul secolului al XIX-lea, unul dintre iniţiatorii Muzeului Ardelean; şi Kata, care s-a căsătorit cu Kun József. Copiii lor au moştenit, de fapt, toate bunurile rămase după Kemény Sámuel. Nepoata soției lui Kun József, Jozefina Katalin Karolina Vilma s-a căsătorit în 1880 cu Zichy István: conacul din Voivodeni ajungând pe această cale în proprietatea familiei Zichy.

Pe baza datelor cu privire la proprietari și pe baza datelor găsite la fața locului, se pot face unele presupuneri. Pe baza caracteristicilor stilistice, aripa clădirii cu pridvor cu arcade pare a fi clădirea mai veche a ansamblului (probabil reședința familiei Bethlen de Bethlen). Trebuie menţionat şi faptul, că pe harta topografică militară austriacă (1769–1773) apare deja o clădire lungă pe locul conacului, care este identic, probabil, cu aripa clădirii, existente şi astăzi. Pe baza caracteristicilor stilistice, clădirea principală a conacului, articulat cu un portic, este una mai nouă, fiind reconstruită la începutul secolului al XIX-lea. Cel mai probabil, lesenele decorate cu motive asemămătoare unui triglif şi ghirlandele din sprânceana ferestrelor fac parte din elementele de construcție realizate de meşterii zidari activi la Târgu-Mureş, la începutul secolului al XIX-lea. Fiindcă, potrivit informaţiilor istoricului de artă Biró József, în timpul celor două Războaie Mondiale, în timpanonul porticului se mai putea distinge stema familiei Bethlen de Iktár, această construcţie sau reconstrucţie poate fi legată de numele lui Bethlen Domokos de Iktár, văduva lui Kemény Sámuel,  Bethlen Kata de Iktár. Stabilirea unei relaţii exacte între datele istorice şi diferitele clădiri ale conacului din Voivodeni, va fi posibilă numai după depistarea unor informaţii arhivistice noi legate de construcţii precum şi după cercetări de parament.

Ansamblul conacului din Voivodeni este compus din două clădiri separate, cu caracter diferit: o aripă cu axa longitudinală nord-sud, cu un cerdac foişor cu arcade semicirculare pe faţada dinspre curte şi o clădire cu planimetrie dreptungiulară, caracterizat printr-un portic clasicizant cu coloane, aflat la nord-est.  Aripa lungă dinspre nord-sud, aşa zisul „castel lung” este amplasată pe o terasă abruptă a pârâului Luţ. Pivniţa clădirii s-a construit în pantă, astfel faţada de est cuprinde două nivele, iar cea de vest numai una. Clădirea are o şarpantă în două ape cu frontoane teşite, acoperită cu ţiglă. Nivelul superior al faţadei de est dispune de 16 axe, aranjate într-un mod asimetric. Cele 16 ferestre ale etajului sunt decorate în stil baroc, cu ancadramente simple de tencuială, marcate cu bolţar median, sunt aşezate în mijlocul unor panouri adâncite. Cele două nivele sunt despărţite de un simplu brâu decorativ din tencuială, cornişa principală fiind una mai bogat profilată. La nivelul parterului, pe parcursul timpului, au intervenit diferite modificări. Astăzi, pe partea de sud se observă șase ferestre dreptunghiulare, de dimensiuni mai mici, iar pe partea de nord, ferestre mai mari şi 2 uşi. Deschiderile din ultimele două axe nordice au ancadramente simple din tencuială, marcate cu bolţari mediani.

Pe fotografiile din anii 1960, sistemul de circulație a coridorului era diferită față de azi (în partea mediană a fațadei nu existau deloc intrări), multe arcade deschise atunci au fost înzidite. Astăzi, pe partea nordică a fațadei se observă o fereastră cu ancadrament simplu din tencuială, marcată cu bolțar meridican, iar pe fațada sudică, se deschide ușa dinspre curte, care duce spre parter.

Cea de-a doua clădire a conacului, clădirea principală, accentuată printr-un portic, se situează pe partea nordică a proprietății, la nord-vest de aripa deschrisă mai sus. Clădirii  dreptunghiulare, construite pe un singur nivel i s-a alipit la margini câte o porțiune mai mică de clădire. Clădirea are un acoperiș înalt tip-mansardă, în stil baroc. Faţada principală dispune de 7 axe, în cea din mijloc fiind situată intrarea principală a clădirii, accentuată cu un portic. Acest portic este susţinut de 8 coloane corintice din piatră sculptată. Capitelurile corintice ale coloanelor sunt încheiate cu abace curbate şi accentuate cu rozete. Porticul este accesibil printr-o scară mică dinspre fațada principală, parapetul fiind decorat cu ornament bandă, în stil baroc (perioada târzie). Porticul este acoperit cu o şarpantă în două ape, în fronton creându-se în acest fel un timpanon. Între cele două Războaie Mondiale, aici era amplasată stema familiei Bethlen de Iktár.

Cele șase ferestre ale fațadei principale dispun de pervazuri şi ancadramente simple. Sprânceana ferestrelor este decorată cu ghirlande combinate cu rozete. Faţada principală este articulată cu lesene, care pe partea superioară sunt decorate cu motive asemămătoare unui triglif. (Acest motiv decorativ care, foarte probabil, este rezultatul neînţelegerii ordinelor arhitecturale clasice, îl putem regăsi şi pe turnul bisericii romano-catolice din Sângeorgiu de Mureş – Ignaz Schaffner, 1822 –, sau pe aripa dinspre curte a casei de pe P-ţa Trandafirilor 54 din Târgu Mureş, aripă demolată astăzi). Cornişa trasată la extremitatea lesenelor descrise, se evidenţiază cu o profilare modestă, realizată din listele scoase în treaptă, ce constituie baza unei frize simple, fără ornamente. Friza este urmată de o cornişă principală, bogat profilată. Faţada posterioară, de nord a clădirii are 9 axe. Pe fațadă sunt amplasate șapte ferestre asemănătoare celor de pe faţada principală și două uși, construite ulterior. Colţurile superioare ale fațadei posterioare sunt tratate parțial cu bosaje „alla rustica”. Decoraţia corpurilor mici care s-au alipit, dinspre est și vest, la clădirea dreptunghiulară, este identică cu decorația de pe faţada principală. În pereţii laterali ai acestor clădiri alipite putem identifica ferestre oarbe, lângă care, de-a lungul sec. XX, s-au deschis şi intrări.