- Codul din lista monumentelor:
- CV-II-m-A-13244
- Adresă:
- OZUN nr. 99; comuna OZUN, Covasna
- datare:
- secolul al XVIII-lea
- Formă de proprietate:
- proprietate privată
Moșia din Ozun a fost din secolul al XV-lea în proprietatea familiei Béldi, iar tot în acest secol s-a construit și un conac pe proprietate. Béldi Pál, jude regesc de Trei-Scaune și prim general al secuilor, suspectat de complot împotriva Principelui, s-a refugiat la Poartă, iar proprietățile sale au fost confiscate. Mikes Kelemen, prim-căpitan de Trei-Scaune, a primit de la Principe o mare parte a bunurilor lui Béldi în 1679.
Este aproape sigur, că Grănarul exista la sfârșitul secolului al XVII-lea, clădirea nu a păstrat însă niciun element ce poate fi cu siguranță datat în secolul al XVII-lea. Astfel, conacul poate fi datat în baza tindei în consolă, cu pilaștri, de forma unui portic, încăperilor boltite sau pe baza ornamentelor cu stuc, dar și cu ajutorul inscripției de pe peretele exterior al capelei mici, acesta datând construirea conacului în anul 1755.
În mijlocul clădirii cu două niveluri se află cerdacul cu cele 3 fațade ritmate de câte 3 arcade pe pilaștri. Pe partea nordică, la parter se găsesc trei săli acoperite cu bolți cilindrice cu penetrații, ornamentate cu frunze de lalea. La etaj se găseau sălile, camerele familiei: Palatul, Casa contelui, Casa doamnei și Casa fetelor. La nivelul inferior al clădirii se află trei încăperi boltite: Casa grădinarului, Casa dogarilor și Casa de jos, la care se mai adaugă Casa alimentelor. Pe peretele capelei de la etaj care iese din fațada dinspre grădină, se află o inscripție: IN NOMINE DNI AEDIFICATA AD 1755 Dieb.July. În jurul conacului se grupau anexele gospodărești, dintre care cel mai important este grănarul de piatră.
Până la naționalizarea din 1949 castelul se afla în proprietatea contesei Mikes Kelemenné Béldi Emma. După naționalizare, clădirea a fost transformată și folosită drept sediu pentru diverse întreprinderi. Familia Mikes a redobândit clădirea în 2004, în urma unui proces.