Fațada dinspre curte este articulată de trei rezalite, amplasate simetric, toate trei terminându-se cu un timpanon. Rezalitul central, care printr-o scară ornată duce spre grădină, este împărțit în trei părți, prin două perechi de coloane toscane, în spatele cărora se întinde un pridvor acoperit. Fațada dinspre strada principală este construită tot în stil clasicist, intrarea principală aflându-se în mijloc, în spatele a două perechi de coloane toscane. Mijlocul ambelor fațade este prevăzut câte trei-trei uși cu închidere semicirculară. Ferestrele clădirii sunt cu închidere verticală și au bordură simplă în partea de sus.

În anii 1800, proprietatea a ajuns în posesia familiei nobiliare Kuún din Ojdula. Două decenii mai târziu, din cauza revoluționarilor români, clădirea și parcul au suferit daune majore, aceste degradări fiind reparate parțial între anii 1870-1880. La această dată, în parc s-au amenajat numeroase specii originare din Extremul Orient și America de Nord. De la familia Kuún, proprietatea a trecut în posesia lui Béla Fáy, din localitatea Fáji (sat în districtul Encs, Ungaria), care fiind membru al Academiei de Științe din Imperiul Austro-Ungar, a amenajat arboretumul din punct de vedere științific. Neavând urmași, a lăsat parcul pe numele copiilor cumnatului său, Andor Máriássy. Ocskay István a luat-o de nevastă pe Máriássy Klementina, astfel familia Ocskay a fost cea care a construit sera. Ultimii proprietari au fost cei din familia Ocskay, după care castelul a fost confiscat de statul comunist. După naționalizare parcul a început să se deterioreze, iar în 1952 a fost declarat zonă pentru studiul experimentar de climatizare a arborilor și arbuștilor, în 1954 a fost preluat de Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice și declarat parc dendrologic.

Astăzi castelul aparține Consiliului Național pentru Silvicultură, iar parcul dendrologic îi aparține Academiei de Științe din România.