Castelul Temesváry, Ozun
  • Codul din lista monumentelor:
  • CV-II-m-B-13249
  • Adresă:
  • Ozun nr. 442
  • datare:
  • Formă de proprietate:
  • Proprietate publică

După schimbarea regimului, moștenitorii familiei Temesváry au solicitat restituirea castelului și al domeniului, astfel în anul 2000, proprietatea a ajuns în posesia clujeanului Nagyosy Zoltán. În prezent, în castel funcționează grădinița care poartă numele lui Temesváry János. Grădina de odinioară servește drept teren de joacă pentru copii preșcolari.

Fațada principală a clădirii diferă total de fațada dinspre grădină. Bustul feminin și masculin, care servește drept ornament al porții, reprezintă și structura celor două fațade. Fațada principală care se axează pe simplitate, pe simetrie, este simbolul principiului masculin, și fiind construit cu elemente neorenascentiste și clasiciste, oferă imaginea unui conac. În axa centrală a acesteia s-a construit un portic cu timpanon, susținut de stâlpuri, a cărui fronton, în locul blazonului familiei păstrează simboluri religioase: inima arzătoare a lui Hristos, ancora și o cruce. Aceste simboluri au fost puse probabil fiindcă în 1911 familia Temesváry a dobândit calitatea de nobil, dar conform registrelor regelui, acesta nu au primit drept de utilizare a unui blazon. În jurul ferestrelor așezate simetric se observă decorațiuni renascentiste (perioada târzie) din tencuială care imită piatra naturală, colțurile rezalitelor sunt prevăzute cu apareiaj.

Fațada dinspre grădină, construit în spiritul feminin, conține elementele corespunzătoare epocii. Fiecare element arhitectural, decorație conține formele curbate, rotunjite, care reflectă felul jucăuș și luminozitatea. Elementele dominante ale fațadei sunt pavilioanele pătrate, care deasupra cornișei de streașină, se transformă în turnuri octogonale decorate cu grilaje din fier forjat, acoperite cu elemente în formă de clopot. Aceste turnuri sunt accentuate de decorațiuni din tencuială.

Între pilaștri cu capitel ionic se observă ferestre înguste, respectiv ferestre oarbe. Zona centrală a fațadei, între pavilioane, este determinată de ferestre mari cu secțiune semicirculară, care se despart tot de niște pilaștri cu capitel ionic. Aria aflată deasupra ușii semicirculare este ornată cu coroane de dafin. Pe marginile fațadei dinspre grădină se află câte o fereastră cu motive florale. Secțiunile aflate între cele două câmpuri conțin diferite ornamente: coroană de flori, ghirlandă, motivul scutului și panglici, iar colțurile sunt prevăzute cu apareiaj. Fațadele laterale, asemenea fațadei principale, sunt construite tot în stil clasicist. Suprafața acestora este delimitată de ferestre simple, cu închidere cu timpanon și ancadramente pronunțate. Clădirea etajată este completată de încăperile rezalitelor și a pavilioanelor.

 

Cum ajungeți aici?