Istoricii de artă presupun că acesta a fost construit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, iar ca comanditor al construcției îl identifică pe baronul Dániel Bánffy (1812-1888), comitele de Dăbâca. Monumentul funerar al baronului Dániel poate fi găsit și azi în pădurea din spatele parcului, la sud-vest de castel. Fiul lui Dániel Bánffy, Dezső (1843-1911) a fost prim-ministrul Ungariei între anii 1895-1899. După 1945, castelul a fost naționalizat și a funcționat ca și dispensar, iar apoi în anul 1957 a devenit Spitalul de boli psihice cronice.

Clădirea s-a construit pe un lot trapezoidal, fiind delimitat de râul Borșa spre nord. Aceasta a fost construită în stil eclectiv, forma în plan a clădirii fiind una dreptunghiulară, alungită. Are un singur etaj și o structură de acoperiș ipohondru. Din fațada principală, cu vedere spre parc, reiese, asemenea unei proeminențe, terasa de la etaj, susținută de un șir de coloane. În colțul sudic al clădirii s-a construit un turn de observație. Printre valorile istorice ale clădirii se pot enumera elementele din casa scării, realizate din fier forjat, cât și mobilierul original, păstrat parțial. La sud-vest de clădire se află o zonă întinsă de parc, cu alei. Prima parte o reprezintă zona parterre cu gazon. Această zonă parterre este continuată de o pantă întinsă cu peluză, original având arbori plantați, dar care, după 1948, a fost grav afectată de tăieri și replantări, respectiv de construirea de clădiri nepotrivite în această zonă. Spre nord-vest, castelul este flancat de două clădiri alungite, cu un singur nivel. Aceste anexe găzduiau odinioară locuințele personalului, respectiv bucătăria, spălătoria, alte ateliere etc.

Drept de proprietate: De câțiva ani castelul a fost retrocedat familiei Bánffy.