Castelul Petrichevich-Horváth, Ilișua
  • Codul din lista monumentelor:
  • BN-II-m-A-01662
  • Adresă:
  • Ilișua nr. 268
  • datare:
  • Formă de proprietate:
  • proprietate privată

Castelul și-a căpătat înfățișarea de azi la sfârșitul sec. XIX, începutul sec. XX, pe timpul domniei lui Hye-Klebersberg. Tot de atunci datează și fațada dispre curte, cât și pridvorul deschis, susținut de patru stâlpuri, a cărui balustradă a fost creat din fier forjat. În 1952, în castel s-a amenajat un sanatoriu pentru bolnavii de tuberculoză, sanatoriu care funcționează și astăzi în incinta castelului.

Familia Petrichevich-Horváth a dobândit moșia de la Ilișua prin căsătoria lui (IV) Ferenc (decedat în 1699) cu nepoata lui Koncz Pál. Cel mai probabil castelul s-a construit pe timpului baronului Petrichevich-Horváth (IV) Kozma (1735-1794), locotenent-general al celor două regimente de graniță românească din Transilvania. Până în secolul al XIX-lea castelul era în proprietatea acestei familii, după care, a intrat în posesia familiei Kendeffy.

Cel mai probabil, castelul s-a construit prin utilizarea materialelor unui conac mai vechi, deoarece înregistrările contemporane amintesc de această clădire ca fiind „noul conac”.

Forma castelului, acoperișul cu pantă frântă, ancandramentele și capitelurile pilaștrilor reprezintă construcții în stil baroc, dar aspectul de astăzi se datorează unei modificări ulterioare. Se presupune că acest castel a fost renovat după anul 1848, deoarece garda națională, compusă din 56 de soldați nu a putut face față rebelilor români, astfel castelul, cât și Biserica Reformată au fost distruse la acea dată.

 

 

Cum ajungeți aici?