Predecesorii familiei Csáky s-au stabilit în sat la sfârșitul secolului al 16-lea, când Báthory Zsigmond, principele Transilvaniei, a donat moșia lui Csáky István, comandantului oștirii Transilvaniei. El a început să construiască un castel în stil clasic în 1808. La vremea aceea acel castel era cea mai prestigioasă cladire din întreaga regiune.
Casa natală al lui Cserei a fost transformată, pereții s-au înălțat, iar acoperișul cu șindrile s-a schimbat cu un acoperiș de țiglă. Cea mai mare pierdere a clădirii o reprezintă dispariția frescei de pe peretele exterior al conacului, care a fost pur și simplu distrus la renovarea acestei clădiri. Fresca reprezenta o scenă de vânătoare.
Ramura Ciuguzel al familiei Bánffy s-a creat în momentul în care baronul Ferenc Bánffy (VII.) și-a împărțit moșia, iar domeniul din Ciuguzel i-a revenit celui de-al doilea fiu al său, Daniel Bánffy. Fosta clădire, construită cel mai probabil în anul 1700, a fost reconstruită în anul 1812 de către baronul Ferenc Bánffy (VI).
Castelul a fost construit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în stil neo-gotic englez. Este o clădire situată în direcția est-vest, construită cu două aripi principale, care conțin 64 de camere. Într-un colț al fațadei posterioare s-a construit un turn cu forma în plan dreptunghiulară, cu trei etaje, acoperite cu coif și giruetă.
După naționalizarea din 1949, clădirea s-a utilizat ca și gospodărie de îngrășare porci, cât și ca gospodărie agricolă comună. Cu toate acestea, în 1989 conacul se afla încă în stare bună, îndă după lichidarea cooperativei de producție, localnicii i-au înlăturat toate părțile mobile.
Rezultatul restaurării acestui castel a fost ridicarea părții centrale ale acestuia și construcția a mai multor elemente decorative. Ultimul proprietar al acestui castel a fost Béldi László (1870-?), prefectul Comitatului Târnava-Mare. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, familia Béldi a vândut castelul lui Barbu Pantazi, inginer român, în posesia căruia nu a rămas mult, deoarece castelul a fost naționalizat de comuniști.
Castelul cu patru bastioane de colț s-a construit în anii 1600. În anul 1848 revoluționarii români au incendiat castelul, astfel forma de azi l-a căpătat în urma reclădirii de după această dată. Construcția medievală a fost acoperită în anul 1852, și cel mai probabil camerele de colț s-au construit după aceaastă dată. Dintr-o placă din piatră cu inscripția 1862, se deduce că lucrările de construcții au fost finalizate la această dată.
După naționalizare, în conac s-au mutat diferite instituții de stat, care au lăsat clădirea să se degradeze. Din fericire, după 1989, clădirea a ajuns în posesia unui întreprinzător, care a investit o sumă mare de bani pentru restaurarea acesteia. Să sperăm că într-o zi, această clădire extraordinară va radia de frumusețea de odinioară.
Expert Turism
