Conform testamentului din 1599 al lui Kálnoky Bálint, în a doua jumătate a secolului al XVI-a, în locul castelului pe care o putem vedea azi stătea o casă de piatră, construcția căreia a fost comandată de către el și soția lui, Petki Anna. Casa s-a ruinat rapid, deoarece a fost atacată de voievodul Mihai. Clădirea probabil că nici nu a fost refăcută, deoarece din notarea lui Kálnoky István (III) din 1646, reiese că acolo exista o casă în ruine împrejurată cu un gard de piatră.

Castelul Haller-Kálnoky cu o formă poligonală, cu două turnuri, contruit în stil renascentist, conform tradițiilor s-a construit pe ruinele unei vechi mânăstiri. Avea ca destinație locuința lui Bethlen Kata, și era înconjurată de un parc foarte frumos. Lângă clădire se mai pot vedea ruinele bastionului estic.

Predecesorul castelului era o casă întărită de piatră construită de Károlyi Láncz László cu învoirea lui Matei Corvin. În anul 1592, în fața pericolului turcesc, casa este transformată de către Károlyi Mihály în cetate. Parcul castelelui a fost atestat documentar pentru prima oară în 1754, ca „o grădină frumoasă și celebră”; mai mult, este descrisă și iazul din acest parc.

Castelul are o formă de pătrat, neregulat, cu circa 30m lungime a laturilor și cu câte un turn rotund la fiecare colț al clădirii. Dintre acestea, turnul din sud-vest s-a păstrat până la crenel, fiind restaurat în secolul al XIX-lea, turnul sud-estic se află în ruine, păstrându-se până la primul nivel, iar celelalte turnuri pot fi deduse doar prin inegalitățile suprafeței de teren.

Castelul este amplasat pe dealul situat în partea sudică a localităţii, lângă drumul spre localitatea Posmuş. Clădirea cu două niveluri are un plan dreptunghiular, cu faţada principală spre nord. Mijlocul faţadei este accentuat de un rezalit, care adăposteşte scara principală.

În a doua jumătate a sec. XVII, în locul clădirii inițiale, familia a construit un castel în stil baroc. Clădirea cu forma în plan dreptunghiulară este etajată, cu fațadă în stil baroc. La parter, fațada principală este accentuată de arcade mari, iar la etaj de patru goluri cu trei laturi, care amintesc de camerele hexagonale din turn. Tot la aceasta face referire și bariera cu șase laturi, care iese în evidență din structura acoperișului.

Porticul în trei axe, cu arcade, amplasat în rezalitul central, este un exemplu al arhitecturii baroce din Transilvania. În centrul frontonului ondulat se observă blazonul familiei. Pe fiecare parte a porticului, clădirea este în patru osii, deasupra ferestrelor cu obloane extinzându-se borduri în formă de arc.

Conform tradiției populare, baroce, clădirea are un acoperiș înalt. Odinioară, domeniul găzduia mai multe clădiri agricole, astăzi păstrându-se doar grânarul. După naționalizare, în clădire a funcționat Consiliul Popular, astăzi fiind utilizat tot de către Primărie.

După perioada campaniei militare mongole, Brâncovenești a devenit proprietatea neamului Tomaj, respectiv al familiei descendente Losonci. Conform documentelor din acea perioadă, Brâncovenești deja făcuse parte din moșia lor în 1319. De la ei, castelul a fost moștenit de strămoșii familiei Losonci Bánffy, care au domnit timp de un secol și jumate. În 1467, familia a luat parte în rebeliunea împotriva regelui Mátyás și drept consecință au pierdut proprietatea, iar regele a dăruit castelul viteazului Ongor János, o rudă de-al lui din județul Hunyad (Hunedoara).

Castelul Kemény-Bánffy din Luncani, judeţul Cluj, a fost construit pe domeniul aflat inițial, conform unui document din 1268, în posesia familiei Gerendi. În forma sa actuală castelul Kemény-Bánffy dispune de 44 de camere.

Familia Teleki a fost prezentă în satul apropriat, Jucu de Jos, din secolul al XVIII-a iar cele două moșii au fost unite la începutul secolului al XX-a sub mâna grofului Teleki Géza (III.), caracter important al vieții artei plastice și patron generos al perioadei. După Trianon, Teleki a rămas cu o avere jupuită și o investiție nereșuită, iar în 1930 a fost nevoit să vândă moșia din Jucu de Sus. Cumpărătorul a fost baronul  Kemény Pál din Mănăstireni, care a decedat în 1934. Moșia a rămas în mâinile familiei lui până 1946, când aceasta a fost naționalizată.

Clădirea are un plan aproape dreptunghiular şi este compusă din trei unităţi, şi atrage atenţia asupra sa mai ales datorită turnului său monumental. Elementul cel mai spectaculos al faţadei principale este placa barocă, opera sculptorului clujean József Hoffmayer. Pe placă se văd urmele celor două blazoane ale familiilor Kendeffy şi Bethlen, ca şi inscripţia referitoare la construcţie.

După anul 1989, descendenții familiei Konopi au cerut restituirea conacului, care în 2007 s-a și reîntors în proprietatea familiei. Momentan descendenții familiei nu dispun de resursele necesare pentru reabilitarea castelului și poate fi cumpărat.

Ultimele modificări făcute la castel erau ordonate de Kornis Zsigmond, care adaugă două noi bastioane octogonale în partea nordică, reface turnul de la intrarea în castel, pe latura de vest, turn care mai există și astăzi. În această perioadă are loc și redecorarea încăperilor castelului cu fresce pe tavane. Intrarea în castel avea și o punte suspendată, care era ridicată în timpul nopții sau în caz de pericol, poartă încadrată de inorogi paraleli cu intrarea, inorogi care apar și pe blazonul familiei Kornis.

Castelul a fost construit în anul 1545 de Gáspár Bogáti în stil renascentist, cu un plan patrulater și patru bastioane masive la fiecare colț. La vremea respectivă a fost una dintre cele mai confortabile reședințe nobiliare din Transilvania cu ziduri de incintă împrejmuite de șanțuri de apă.

Biserica Romano-Catolică din Ojdula este ridicat pe locul capelei Castelului Kuún. Familia Kuún s-a mutat în Comitatul Hunedoarei, iar castelul lor din Ojdula a început să se distrugă cu timpul. Totuși, aici s-a căsătorit contele Bethlen Miklós (1642-1716) cu Kuún Ilona, fata având 15 ani.